Un zambet sanatos este cel mai frumos lucru pe care il poti purta
CHIRURGIE
Primordială în strategia de tratament a unui dinte este salvarea lui. Însă în situația în care specialistul nu mai poate face nimic pentru asta, procedura recomandată este o extracție în scop ortodontic. Maniera de lucru presupune acțiune fără durere, cu atenție pe conservarea țesutului dentar și reducerea traumatismului, iar cu un management corect al țesuturilor moi și dure, ne vom apropia până la detaliu de imaginea finală dorită. În plus, anestezicul local este garanția că procedura nu implică durere și se derulează în condiții de confort și maximă siguranță.Materialele de adiție osoasă și PRF-ul (fibrină bogată în trombocite, un tip de „lipici”, un element cheie care stimulează noul os și dezvoltarea țesutului, dar și un factor important în procesul de vindecare) sunt esențiale pentru o vindecare controlată și mult mai rapidă.
Implantologie
Lipsa unui dinte (edentația) atrage după sine o problemă estetică, dar chiar și una de funcționalitate, ce poate afecta sănătatea. Iar soluția cea mai modernă și eficientă s-a dovedit a fi implantul dentar, care rezolvă edentația (singulară sau multiplă), fără a afecta dinții din vecinătate.Împreună cu specialiștii noștri vom stabili un plan riguros de intervenție și alternative suficiente pentru a acoperi la maximum nevoile estetice și de confort ale pacientului. Cazurile complexe primesc rezolvare cu ajutorul implanturilor dentare, lucrărilor telescopate sau punților de zirconiu pe implanturi, iar situații clinice delicate, rezolvate până nu demult cu proteze mobile, pot fi tratate cu lucrări fixe, cimentate, confortabile, estetice.
Profilaxie
Prevenția nu necesită tratament, nici în stomatologie, nici în medicina generală. Cercetările publicate în revistele de specialitate au arătat că o igienă corectă a dinților, realizată acasă, dar și cu vizite periodice la stomatolog, pentru o curățare profundă, scade cu 60% riscul de apariție a cariilor.Așa încât, detartrajul ultrasonic, periajul profesional, finisarea obturațiilor vechi, verificarea statusului parodontal și identificarea unor eventuale afecțiuni parodontale sau odontale sunt doar câteva dintre intervențiile pe care specialistul în profilaxie le poate realiza pentru o bună evaluare a stării de sănătate dentară a pacientului.
Ortodonţie şi ortopedie dento-facială
Dinți îngrămădiți, spațiați, rotiți sau poziționați greșit, cu o mușcătură strâmbă? Nemaivorbind despre zâmbetul pe care aceste deficiente ne fac să îl ascundem? Toate au o singură rezolvare: intervenție ortodontică. Fie că este vorba despre aparate ortodontice linguale (incognito), care sunt montate în partea din spate a dinților, fie că este vorba despre cele invizibile, realizate cu ajutorul gurierelor ortodontice, decizia finală va fi atent și în detaliu stabilită împreună cu pacientul pentru a-i oferi cele mai bune soluții adaptate rutinelor sale cotidiene.În plus, dacă ne gândim la ce este cel mai bine pentru copiii noștri, vom lua în calcul o vizită la ortopedul dentar care va identifica eventuale probleme de dantură ale micuților noștri, care pot apărea chiar de la 6 sau 7 ani.
Paradontologie
Fumatul, igiena precară a dinților, dinții îngrămădiți sau pur și simple, problemele de sănătate generala duc la afecțiuni parodontale. Câteva dintre aceste afecțiuni sunt extrem de cunoscute: sângerarea gingivală, mirosul neplăcut al gurii (halena), inflamația și/sau retracția gingiei. Diagnosticarea timpurie a acestora face o diferență notabilă în starea de sănătate a dinților noștri și implicit, a noastră.Specialistul în parodontologie stabili tratamentul adecvat și va urmări pe parcursul de timp indicat vindecării evoluția generală a pacientului.
Endodonţie
Dacă identificăm din timp caria, poate fi evitat tratamentul de canal (endodontic). Dacă însă nu se mai poate face nimic în acest sens, vom interveni și vom trata corect rădăcina, prin tehnici rotative și respectând protocolul de specialitate, vom face reconstrucția cu pivot din fibră de sticlă, astfel încât să prelungim durata de viață a dintelui, dar și frumusețea și rezistența sa.Izolarea dintelui cu digă, determinarea lungimii de lucru cu apex locatorul, irigările corect efectuate, tratamentul mecanic și obturarea corectă promit un procentaj de 98% reușită în salvarea dintelui.
Odontologie
Un dinte afectat de carie poate fi „salvat”, printr-o curățare atentă și o reconstrucție morfologică, estetică și funcțională.Radiologie
Stomatologia modernă reclamă precizie și oferă garanția unui tratament exact și corect. Or, nimic din toate acestea nu se poate realiza dacă nu pornim în evaluare de la o radiografie care să ne permită decizii medicale riguroase.Așa încât, fie că vorbim despre aparate radiologice digitale, panoramice, fie că discutăm despre radiografie 3D (computer tomograf), cu radiații minime și cu o calitate excelentă a imaginii, radiografia este un element esențial în decizia medicală și este disponibilă chiar în clinica noastră.